Dupa ceva mai mult de doua saptamini petrecute intr-o Romanie inecata de praf, zapuseala si fum de gratare, dar alaturi de oameni vechi si dragi care te ung la inima, a sosit vremea intoarcerii. Despre cum a petrecut puiul de om zile insorite intre Braila, Bucuresti si Predeal vom povesti mai tirziu, cind vom ajunge acasa si ne vom aduna gindurile. Deocamdata, vom povesti de pe drum. Si asta pentru ca drumul e lung (si tare as vrea, s-ajung la tine, in casa ta...) si plin de evenimente neasteptate.
O idee nastrusnica venita intr-o noapte racoroasa a facut ca intoarcerea spre Franta sa capete dimensiuni de road-trip, iar atitudinea nefericit indiferenta a celor de la Air France nu are nimic de-a face cu asta. Cum aripile ranite ale masinii noastre au fost oblojite si transformate in scuturi lucioase si argintii, iar familia noastra avansase deja pina pe valea Prahovei, drumul inapoi impreuna pe autostrazile Europei ne-a parut dintr-o data firesc. Avem o saptamina, de duminica pina duminica, pentru a strabate cei aproape 2400km, pentru a incerca sa transformam o corvoada intr-o aventura palpitanta si nu prea stresanta sau obositoare pentru puiul de om. N-am rezervat cazarea niciunde si mergem pe principiul ca ne oprim atunci cind Gabriel ne da semnalul ca ar fi timpul. Facem un mic experiment sociologic din asta si sintem atenti la un detaliu important : cum sint tratati copiii mici in calatorii si ce conditii li se ofera de catre hoteluri/pensiuni/restaurante/arii de odihna de pe autostrazi?
Etapa de azi a fost scurta, am plecat la prinz din Predeal si ne-am oprit la hanul Poiana Rasnoavei. Desi personalul era destul de ocupat cu botezul din interior (si iar nu inteleg moftul parintilor de a-si gati pustii de doi, trei ani cu papion si vesta din satin sintetic pentru ca mai apoi sa le interzica sa se joace pentru ca "se murdaresc"!!!), servirea pe terasa a fost rapida si eficienta. Ciorba calda si buna, pastravul la gratar proaspat, iar legumele trase in usturoi delicioase. Pentru Gabriel am gasit un scaun de masa potrivit, iar borcanasul cu mincare i-a fost incalzit repede la microunde. Singurul bemol a fost lipsa unui loc de schimbat amenajat, dar ne-am descurcat pe canapeaua de piele de la receptie!
Continuarea calatoriei insa n-a mai fost la fel de roz! Mai intii am gresit drumul! Pentru ca in loc sa continuam spre Brasov, am ascultat de indicatorul spre Sibiu si am deviat prin Zarnesti si Poiana Marului. Drum frumos si neaglomerat dealtfel, la poalele Pietrei Craiului, dar prost intretinut si plin de gropi. Desi Gabriel dormea dus si mai tresarea la o zdruncinatura mai virtoasa, noi am pierdut ceva timp si n-am intrat in Sercaia decit dupa o ora de la plecarea din Rucar. Si cind soseaua a devenit lina si suficient de libera pentru a apasa cu incredere acceleratia, puiul de om s-a trezit si a trebuit sa ne oprim. Undeva, inainte de Sibiu, locul nu merita sa aibe nume pentru ca din restaurant urlau manelele pina in cel mai indepartat colt al terasei pe care am incercat sa ne refugiem si sa ne luam gustarea. N-am comandat nimic si asta pentru ca in jumatatea de ora cit am stat la masa nimeni nu a venit sa ne intrebe ce dorim! Asa ca am mincat si am baut de la sacosa, si sa nu ma intrebati cum fac oamenii astia ca localul lor sa fie profitabil!
Cei saptesprezece kilometri din centura noua a Sibiului au fost impecabili si dubios de pustii, desi existenta lor e bine semnalizata la intrarea in oras!
Dupa Sebes, Gabriel a inceput sa dea semne de nerabdare, asa ca asta-noapte dormim in Orastie, la pensiunea Sura. O pensiune la care merita sa te opresti doar daca nu mai poti sa faci un kilometru in plus pentru ca esti prea obosit sau pentru ca ti-e copilul prea obosit si doar dupa ce imaginea trista de bloc comunist renovat la repezeala si plasat printre alte blocuri comuniste, nerenovate de data asta, a hotelului Dacor te-au facut sa cauti repede altceva, orice altceva, numai un pat curat si un dus cald sa ti se dea! Dupa ce am platit 90 de lei pentru camera si 15 lei pentru un loc in garajul inchis cu cheia patronului pina miine dimineata la ora sapte, am urcat pe o scara ingusta intr-un spatiu improvizat sub acoperis. Camerele sint curate, dusul are un debit si o temperatura aleatoare, lucruri care pot transforma zenul imbaierii unui bebelus in prilej de stres si indoiala! Personalul e amabil, desi n-au scaune adaptate si nici cuptoare cu microunde, ne-au adus mincarea in camera pentru a ne scuti complicatia unei mese la restaurant, in galagie si fum. Mincarea e ca la mama pe vremuri acasa, cartofii prajiti sint "faits maison", baltesc in ulei si au telemea rasa pe deasupra si tocmai din cauza asta sint deliciosi! A. a fost si mai norocos, cartofii lui taranesti, cu sos de rosii si usturoi merita sa treci prin Orastie si sa te opresti sa-i incerci.
Seara ar fi putut fi perfecta, in limitele triste ale unui oras oprit in timp cum e Orastie si privita prin ochii nostri optimisti si nepretentiosi, dar doua incidente ne-au perturbat prima etapa. Mai intii Gabriel s-a inecat! Din vina noastra! A mea pentru ca n-am vazut ca pe borcanelul de lasagne scria "avec des petits morceaux" si a lui A. pentru ca atunci cind puiul de om mincase trei sferturi si nu prea mai deschidea gura, mi-a zis sa mai incerc citeva lingurite. Bucatile de paste au rabufnit pe gurita, pe nas, si le-a intins pina pe ochi, in par, pe hainele lui, pe hainele noastre. Ochii i s-au inrosit, iar corpul mic se zbatea in bratele noastre, plin de sos de rosii! Dupa ce l-am calmat, l-am spalat, l-am iubit si l-am pus la sin, in linistea noptii calduroase, zgomotele mici ale unor deplasari aleatoare au inceput sa se auda din tavanele false! Si desi stam la mansarda, pasii mici nu sint ai unei pisici pe acoperisul fierbinte, ipoteza noastra infrigurindu-ne mai degraba cu imagini de soricei sau, si mai rau, de sobolani! Nu mai avem taria sa ne mutam, e miezul noptii, sintem obositi, Gabriel doarme linistit in patul nostru iar noi nu avem curajul sa il lasam sa doarma singur cu riscul de a-l gasi dimineata muscat de cine stie ce dihanii! Asteptam sa treaca noaptea asta, miine e o noua zi si alte aventuri ne asteapta! Sintem nerabdatori sa iesim din Romania, iar lucrul asta ne induce o culpabilitate plina de nostalgie!
O idee nastrusnica venita intr-o noapte racoroasa a facut ca intoarcerea spre Franta sa capete dimensiuni de road-trip, iar atitudinea nefericit indiferenta a celor de la Air France nu are nimic de-a face cu asta. Cum aripile ranite ale masinii noastre au fost oblojite si transformate in scuturi lucioase si argintii, iar familia noastra avansase deja pina pe valea Prahovei, drumul inapoi impreuna pe autostrazile Europei ne-a parut dintr-o data firesc. Avem o saptamina, de duminica pina duminica, pentru a strabate cei aproape 2400km, pentru a incerca sa transformam o corvoada intr-o aventura palpitanta si nu prea stresanta sau obositoare pentru puiul de om. N-am rezervat cazarea niciunde si mergem pe principiul ca ne oprim atunci cind Gabriel ne da semnalul ca ar fi timpul. Facem un mic experiment sociologic din asta si sintem atenti la un detaliu important : cum sint tratati copiii mici in calatorii si ce conditii li se ofera de catre hoteluri/pensiuni/restaurante/arii de odihna de pe autostrazi?
Etapa de azi a fost scurta, am plecat la prinz din Predeal si ne-am oprit la hanul Poiana Rasnoavei. Desi personalul era destul de ocupat cu botezul din interior (si iar nu inteleg moftul parintilor de a-si gati pustii de doi, trei ani cu papion si vesta din satin sintetic pentru ca mai apoi sa le interzica sa se joace pentru ca "se murdaresc"!!!), servirea pe terasa a fost rapida si eficienta. Ciorba calda si buna, pastravul la gratar proaspat, iar legumele trase in usturoi delicioase. Pentru Gabriel am gasit un scaun de masa potrivit, iar borcanasul cu mincare i-a fost incalzit repede la microunde. Singurul bemol a fost lipsa unui loc de schimbat amenajat, dar ne-am descurcat pe canapeaua de piele de la receptie!
Continuarea calatoriei insa n-a mai fost la fel de roz! Mai intii am gresit drumul! Pentru ca in loc sa continuam spre Brasov, am ascultat de indicatorul spre Sibiu si am deviat prin Zarnesti si Poiana Marului. Drum frumos si neaglomerat dealtfel, la poalele Pietrei Craiului, dar prost intretinut si plin de gropi. Desi Gabriel dormea dus si mai tresarea la o zdruncinatura mai virtoasa, noi am pierdut ceva timp si n-am intrat in Sercaia decit dupa o ora de la plecarea din Rucar. Si cind soseaua a devenit lina si suficient de libera pentru a apasa cu incredere acceleratia, puiul de om s-a trezit si a trebuit sa ne oprim. Undeva, inainte de Sibiu, locul nu merita sa aibe nume pentru ca din restaurant urlau manelele pina in cel mai indepartat colt al terasei pe care am incercat sa ne refugiem si sa ne luam gustarea. N-am comandat nimic si asta pentru ca in jumatatea de ora cit am stat la masa nimeni nu a venit sa ne intrebe ce dorim! Asa ca am mincat si am baut de la sacosa, si sa nu ma intrebati cum fac oamenii astia ca localul lor sa fie profitabil!
Cei saptesprezece kilometri din centura noua a Sibiului au fost impecabili si dubios de pustii, desi existenta lor e bine semnalizata la intrarea in oras!
Dupa Sebes, Gabriel a inceput sa dea semne de nerabdare, asa ca asta-noapte dormim in Orastie, la pensiunea Sura. O pensiune la care merita sa te opresti doar daca nu mai poti sa faci un kilometru in plus pentru ca esti prea obosit sau pentru ca ti-e copilul prea obosit si doar dupa ce imaginea trista de bloc comunist renovat la repezeala si plasat printre alte blocuri comuniste, nerenovate de data asta, a hotelului Dacor te-au facut sa cauti repede altceva, orice altceva, numai un pat curat si un dus cald sa ti se dea! Dupa ce am platit 90 de lei pentru camera si 15 lei pentru un loc in garajul inchis cu cheia patronului pina miine dimineata la ora sapte, am urcat pe o scara ingusta intr-un spatiu improvizat sub acoperis. Camerele sint curate, dusul are un debit si o temperatura aleatoare, lucruri care pot transforma zenul imbaierii unui bebelus in prilej de stres si indoiala! Personalul e amabil, desi n-au scaune adaptate si nici cuptoare cu microunde, ne-au adus mincarea in camera pentru a ne scuti complicatia unei mese la restaurant, in galagie si fum. Mincarea e ca la mama pe vremuri acasa, cartofii prajiti sint "faits maison", baltesc in ulei si au telemea rasa pe deasupra si tocmai din cauza asta sint deliciosi! A. a fost si mai norocos, cartofii lui taranesti, cu sos de rosii si usturoi merita sa treci prin Orastie si sa te opresti sa-i incerci.
Seara ar fi putut fi perfecta, in limitele triste ale unui oras oprit in timp cum e Orastie si privita prin ochii nostri optimisti si nepretentiosi, dar doua incidente ne-au perturbat prima etapa. Mai intii Gabriel s-a inecat! Din vina noastra! A mea pentru ca n-am vazut ca pe borcanelul de lasagne scria "avec des petits morceaux" si a lui A. pentru ca atunci cind puiul de om mincase trei sferturi si nu prea mai deschidea gura, mi-a zis sa mai incerc citeva lingurite. Bucatile de paste au rabufnit pe gurita, pe nas, si le-a intins pina pe ochi, in par, pe hainele lui, pe hainele noastre. Ochii i s-au inrosit, iar corpul mic se zbatea in bratele noastre, plin de sos de rosii! Dupa ce l-am calmat, l-am spalat, l-am iubit si l-am pus la sin, in linistea noptii calduroase, zgomotele mici ale unor deplasari aleatoare au inceput sa se auda din tavanele false! Si desi stam la mansarda, pasii mici nu sint ai unei pisici pe acoperisul fierbinte, ipoteza noastra infrigurindu-ne mai degraba cu imagini de soricei sau, si mai rau, de sobolani! Nu mai avem taria sa ne mutam, e miezul noptii, sintem obositi, Gabriel doarme linistit in patul nostru iar noi nu avem curajul sa il lasam sa doarma singur cu riscul de a-l gasi dimineata muscat de cine stie ce dihanii! Asteptam sa treaca noaptea asta, miine e o noua zi si alte aventuri ne asteapta! Sintem nerabdatori sa iesim din Romania, iar lucrul asta ne induce o culpabilitate plina de nostalgie!
Messages
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire